Page 131 - Carte Falimentul BIR
P. 131
Cătălin Predoiu - ,,ministrul abuz"
Jurnal de investigaţii
December 01, 2008 - Scris de Dinu Cocea, Publicat în Politică
Numele lui Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, este folosit, ilegal, ca
factor de presiune în
dosarele grele ale
justiţiei, potrivit unei
plângeri la Parchetul
General. Una dintre
marile societăţi de
avocatură din România
este acuzată că foloseşte
numele ministrului
Justiţiei pentru a-i
intimida pe judecători.
Predoiu are cunoştinţă
de cele de mai sus, dar
nu s-a agitat să-i
determine pe avocaţii
firmei de unde a plecat în funcţia de ministru să renunţe la a-şi mai crea,
astfel, avantaje în instanţă.
Presiuni în instanțe
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat,
încă din luna august, că o celebra casa de avocatură foloseşte ilegal numele
ministrului Justiţiei în procese cu greutate, cu scopul, potrivit reclamanţilor, de a-
i intimida pe judecători. Casa de avocatură reclamată este tocmai ultima societate
în care a lucrat actualul ministru al Justiţiei – Zamfirescu, Racoți, Predoiu. Deşi
ministrul a plecat, cel puţin oficial, cu arme şi bagaje din societatea de avocatură
respectivă, aceasta nu a operat schimbări, nici în antetul, nici în ștampila aplicată
pe documentele oficiale înaintate instanţelor în dosare „cu greutate”.
Numele ministrului, folosit pentru a intimida judecătorii
Potrivit declaraţiei de interese a ministrului Cătălin Marian Predoiu, acesta
a cesionat părţile sociale pe care le deţinea la „SCA Zamfirescu-Racoți-Predoiu”.
De cealaltă parte, dacă luăm în considerare aparenţele create de documentele
depuse în instanţă, el pare a fi în continuare avocat asociat al casei de avocatură
menţionată mai sus. „SCA Zamfirescu–Racoți–Predoiu prezintă cu un tupeu rar
întâlnit, în orice litigiu în care sunt angajaţi avocaţi ai acestei societăţi, ca titlu
129

