Page 23 - Carte Falimentul BIR
P. 23
bineînţeles de Valeriu Stoica, ministru al Justiţiei. Cei doi avocaţi înfiinţează
Uniunea Naţională a Practicienilor în Reorganizare şi lichidare”.
BIR a izbutit cu greu să treacă peste momentul dificil creat prin emisiunea
TV din 17 mai 1999 și să recâștige – treptat - încrederea clienţilor. Astfel că, în
a doua jumătate a anului 1999, depunerile au crescut din nou, îndeosebi prin
depozite la o lună şi la trei luni, sporind - în acelaşi timp - şi volumul decontărilor
efectuate prin bancă de către agenţii economici.
Pentru impulsionarea recuperării şi reactivării unor credite, conducerea
BIR, în baza prevederilor Codului comercial şi ale Codului civil, emite la 21 iulie
1999, Circulara nr. 64. În conformitate cu aceasta, unele sucursale cesionează
creanţe, în special creanţe mai greu recuperabile, dar toate asigurate cu garanţii
reale aflate sub ipoteca BIR, așa cum s-a dispus prin Circulara sus-amintită.
În aceeaşi perioadă, BNR emite Normele şi metodologia scoaterii în afara
bilanţului a creanţelor investite cu formulă executorie. Prin excederea însă a
prevederilor legale, înainte să se fi epuizat căile de recuperare a acestor creanţe
garantate, deci, practic înainte ca ele să devină efectiv pierderi, BNR impune
samavolnic - prin Norme - ca aceste creanţe să fie trecute în bilanţ ca „pierderi
contabile" .
O nouă reglementare a BNR mai impune şi cuprinderea pe costuri a
provizioanelor specifice de risc, afectându-se, pe cale de consecinţă, rezultatele
financiare şi deformându-se în mod practic, situaţia activului net al băncii,
respectiv a patrimoniului.
La 19 noiembrie 1999, în „condiții de urgenţă” şi cu o „operativitate"
inimaginabilă, este emisă OUG nr. 186/1999, prin care se modifică Legea nr.
83/1998 privind procedura falimentului bancar, autorii acestei Ordonanţe de
urgenţă fiind tot avocaţii Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu, menţionaţi de Fănel
Păvălache în declaraţiile sale – patronii noii societăţi „Reconversie şi valorificare
active“ – specializată în reorganizare şi lichidare judiciară.
Principala modificare adusă Legii nr. 83/1998, prin OUG nr. 186/1999, a
constat în modificarea textului art.17, astfel :
În Legea nr. 83/1998 art. 17 avea următorul text :
„BNR, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară, va putea
introduce cerere împotriva băncii faţă de care s-au aplicat măsuri de
supraveghere şi administrare specială şi care nu au condus la redresarea băncii
aflate în situaţia de a nu onora integral plăţile”.
Prin OUG nr. 186/1999 textul art. 17 a fost modificat având următorul
conţinut :
„BNR, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară, va putea
introduce cerere împotriva băncii faţă de care s-au aplicat măsuri de
supraveghere sau administrare specială şi care nu a condus la redresarea
băncii aflate în situaţia de a nu onora plăţile”.
21

