Page 19 - Carte Falimentul BIR
P. 19

În plan ideatic, Centrul şi-a propus să contribuie prin întreaga sa activitate
               la crearea unui climat spiritual de dialog, înţelegere, colaborare şi respect reciproc
               între toate cultele şi religiile lumii, între toţi oamenii conştienţi că se închină şi
               slujesc aceluiaşi Dumnezeu. În acest scop, a înfiinţat «Academia Internaţională
               pentru studiul istoriei, culturii şi religiilor lumii», mari şi renumiţi profesori
               universitari  şi  academicieni  dând  societăţii  patru  promoţii  de  specialişti  în
               domeniu. Centrul a editat revista cu profil social - cultural «Armonia».
                      De  asemenea,  în  anul  1998,  Centrul  a  înfiinţat  la  Vulcana  Băi,  judeţul
               Dâmboviţa, « Aşezămintele inter-religioase », (foto) construind aici o biserică
               creştin – ortodoxă (ctitor dr.Ion Popescu), o sinagogă pentru credincioşii mozaici
               (ctitori:  frații  Ruby  şi  Michael  Zimmeman)  şi  o  moschee  pentru  credincioşii
               musulmani (ctitori: Leila şi Omar Akili), ca simboluri ale celor trei mari religii
               monoteiste ale lumii, ai căror credincioşi convieţuiesc de secole în România, în
               armonie, fără a exista între ei  neînţelegeri sau conflicte, muncind şi rugându-se
               dimpreună, frăţeşte în „marea trecere prin această viaţă" .

                       Scurt  istoric

                      Ideea înfiinţării unei bănci a religiilor a aparţinut Centrului Internaţional
               Ecumenic.
                      Astfel,  în  luna  septembrie  1993,  se  constituie  la  Bucuresti,  „Banca
               Interconfesională Română", având ca membrii fondatori: Patriarhia Bisericii
               Ortodoxe Române, Mitropoliile, Episcopii, Protopopiate etc., alte unităţi centrale
               şi locale ale celorlalte culte, precum şi persoane fizice şi  juridice din mai multe
               ţări, printre care şi două grupuri de afaceri din Israel prin fraţii Ruby şi Michael

               Zimmerman şi Arabia Saudită prin Alteţea Sa Zaid Bin Nasser al Melehi .(vezi
               document – membri fondatori ai BIR)

                      Ca fapt inedit : la data constituirii acestei bănci, România nu avea relaţii
               diplomatice  cu  Arabia  Saudită.  Abia  după  un  an  de  la  constituirea  Băncii
               Internationale a Religiilor s-au stabilit relaţii diplomatice între cele două ţări.
                      La 1 martie 1994, ca urmare firească a diversificării acţionariatului băncii,
               prin participarea unor acţionari străini de diferite religii, la Adunarea Generală a
               Acţionarilor desfăşurată  la Teatrul Naţional din Bucuresti, banca şi-a schimbat
               denumirea în „Banca Internaţională a  Religiilor" (BIR) (foto).
                      Totalul acţionarilor  B.I.R.  era/este de 2.188 persone fizice şi persoane
               juridice.
                      La, aceeaşi dată (01.03.1994), Banca Internatională a Religiilor (BIR) îşi
               începe activitatea operaţională cu o sucursală la Bucureşti, un capital social de
               numai 4 miliarde lei şi cu 13  salariaţi.

                      Prin caracterul şi originalitatea sa, BIR a devenit - în domeniu - unicat pe
               plan mondial, nicăieri în lume nemaiexistând o astfel de instituţie de credit care
               să se implice în sprijinirea economiei, a actului de cultură şi a vieţii religioase.


                                                           17
   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23   24