Page 218 - Carte Falimentul BIR
P. 218
110/30.06.1999, OUG nr. 186/19.11.1999, OUG nr. 20/23.03.2000 și OUG nr.
118/30.06.2000.
Suntem convinși că împărtășiți părerea noastră, că este scandalos de
alarmantă constatarea că, în timp ce noi, românii habar n-avem (oficial !?)
cine a pus la cale distrugerea securității financiare a României, prietenii
noștri americani știau/știu încă din 2002-2003 cine sunt devalizatorii
băncilor românești, care au fost/care sunt relațiile personale ale acestora în
sferele înalte ale puterii, cunoșteau/cunosc operațiunile oneroase care s-au
efectuat/se efectuează prin conturile din țară și din străinătate ale acelora
care au agonisit sume fabuloase fără a face vreo investiție !?
Nădăjduim că acțiunile pe care le veți întreprinde pe tema demersului
nostru vor reuși să determine autoritățile noastre competente (SRI, SIE,
Parchetul General, DNA, DIICOT ș.a.) să acționeze pentru a dezvălui
ilegalitățile la care s-a recurs pentru a se asigura realizarea prevederilor
PROGRAMULUI de distrugere a sistemului bancar românesc și – implicit
– a securității financiare a României.
2.- Lucrarea-document intitulată „Război total împotriva corupției în
România - Falimentul Băncii Internaționale a Religiilor – CRIMĂ
ORGANIZATĂ ȘI CORUPȚIE INSTITUȚIONALIZATĂ” elaborată de
către Parlamentul României, sub coordonarea dlui prof. univ. dr. Radu
CIUCEANU, fost deținut politic anti-comunist, publică foarte multe
documente, inclusiv materiale confidențiale, care dovedesc fără putință de
tăgadă că, în perioada 1999 – 2003, serviciile de informații au pus la
dispoziția autorităților Statului român elemente convingătoare privind
acțiunile ilegale la care au recurs artizanii PROGRAMULUI de distrugere
a sistemului bancar românesc și – implicit – a securității financiare
românești pentru a asigura reușita escrocheriilor puse la cale pentru a se
îmbogăți pe seama jefuirii patrimoniului băncilor particulare românești.
Nu ne este cunoscută nicio dovadă că autoritățile române competente
din acea perioadă ar fi luat în considerare sesizările serviciilor de informații
privind ilegalitățile la care au recurs artizanii PROGRAMULUI
menționat!?
Din tragico-dramatica noastră experiență a rezultat, fără putință de
tăgadă, că o atitudine similară de ignorare suspecto-dubioasă a sesizărilor
serviciilor de informații pe aceeași temă au manifestat-o/o manifestă
autoritățile Statului român în perioadă următoare, până în prezent (?!).
Considerăm că Parlamentul şi Guvernul României pot face lumină în
această problemă de maximă importanță pentru securitatea financiară a
țării.
216

