Page 11 - Carte Falimentul BIR

românesti, ,,baza legală ", elaborată şi aprobată în marea şi istorica sală de consiliu a
BNR, din str. Lipscani nr. 25 în care, pe vremuri, se făcea politică monetară şi se

sprijineau băncile româneşti în interesul României.

* * *
Astfel, în luna aprilie 1998, la iniţiativa ,,responsabilului cu supravegherea" din Banca

Naţională a României, am numit aici pe viceguvernatorul Mihai Bogza, instalat la BNR de
către PNL, în baza celebrului algoritm al CDR, a fost adoptată Legea nr.83, privind procedura

falimentului băncilor. Se cunoaşte că, apoi, sub bagheta acestuia au dispărut şi ultimele bănci

cu capital autohton.
Prin prevederile legii amintite, s-a dorit ca procedura falimentului băncilor să fie scoasă

de sub incidenţa prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a
falimentului, care acorda oricărei societăţi comerciale, atunci când se confrunta cu dificulăţi,

posibilitatea de a se redresa economic, prin reorganizare judiciară.
De altfel, trebuie precizat de la bun început, că neacordarea posibilităţii de reorganizare

judiciară şi băncilor comerciale cu capital privat, reprezintă un tratament discriminatoriu,

întrucât şi băncile sunt organizate şi funcţionează tot ca societăţi comerciale, constituite în baza
Legii nr. 31/1990.

Legea nr.83/1998 a fost iniţiată, aşa cum s-a arătat, de către BNR, şi redactată cu
concursul unor ,,specialişti", mai precis ai firmei de lichidare ai căror patroni sunt nimeni alţii

decât avocaţii Călin Andrei Zamfirescu şi Arin Stănescu, aceştia fiind şi colaboratori

apropiaţi şi ,,sfetnici" ai unor personaje din conducerea BNR. De menţionat că firma acestora
şi-a asigurat prin ,,grija" Băncii Naţionale lichidarea tuturor băncilor comerciale cu capital

autohton, pentru care aceasta a solicitat falimentul.
Legea nr.83/1998, privind procedura falimentului băncilor conţine însă prevederi ce

sunt discriminatorii d.p.d.v. constituţional, neoprindu-ne însă asupra acestora.

Prin scoaterea băncilor comerciale din categoria societăţilor comerciale în general şi
aplicarea unui tratament discriminatoriu, duce la concluzia că, chiar această lege trebuia, la

vremea respectivă, să constituie obiectul unei contestări la Curtea Constituţională sau chiar a
abrogării, deoarece dispoziţiile cuprinse în ea erau vădit de natură, nu să sprijine consolidarea

şi dezvoltarea sistemului bancar românesc, ci din contră să-l destabilizeze până la distrugerea
lui, aşa cum de altfel s-au şi petrecut lucrurile.

Întrucât cei interesaţi în ,,afacerea falimentului băncilor" (a se vedea materialele din

presa vremii), se confruntau cu unele greutăţi în grăbirea lichidării şi încasării ,,comisioanelor"
de rigoare, tot la solicitarea ,,supravegherii" din BNR, cei doi avocaţi-lichidatori, patroni ai

9