Page 198 - Carte Falimentul BIR
P. 198

La cei 85 de ani, eu, I. P., om de la ţară, fost purtător de cătuşe,
                                             puşcăriaş DNA, pe degeaba,
                            păcătos de rând în cele lumeşti dar cinstit în orânduielile vieţii,
                acuzat, osândit şi îmbrâncit pe nedrept în bezna temniţei de oameni ai legii, ce
                           au preferat fărădelegea, deşi erau obligaţi să facă dreptate,
                        neavând ce să mai pierd aici pe pământ, gândesc, scriu şi îndrept

                      P R E Z E N T U L   B L E S T E M,


                  SPRE TICĂLOŞII CE MI-AU AFECTAT


                                      PE NEDREPT VIAŢA

                 blestemul fiind singura şi ultima cale de atac, în


                          justiţia română de azi, aici pe pământ,


                                                      Întâi şi întâi,
                             Întâi, vă blestem pe voi, cei ce aţi fost în capul Băncii Naţionale a

                   României, pe voi, pe numele vostru Emil Iota Ghizari şi Mihai Bogza, aşezaţi
                           acolo pe nişte scaune prin algoritmul şi la dorinţa unor partide,
                       şi pe tine Nicolae Cinteză şi pe alţii de sub acelaşi acoperiş, care ştiaţi ce se
                 unelteşte şi care, cu duşmănie, pe nedrept, cu ură, cu veninul cel mai veninos, aţi
                plănuit, aţi organizat, aţi participat alături şi împreună cu un grup de nelegiuiţi, să
                distrugeţi o idee românească care era în interesul ţării, concepută curat şi onest, şi
                clădită cu sudoare şi osteneli, ce fusese pusă pe picioare pentru a sprijini ţara şi pe
                     cei mulţi din aceste hotare, ale unui meleag ce se mai numeşte încă şi azi,
                                                         România.









                      Emil Iota Ghizari                      Mihai Bogza                 Nicolae Cinteză
                 Prim viceguvernator BNR            Viceguvernator BNR           Director Supraveghere BNR
                      numit de PNȚCD                            numit de PNL                              cenzor al BIR

                       Vă blestem şi pe voi, toţi aceia, care din strada Lipscani nr. 25, în ianuarie -
               mai 2000 aţi ordonat pregătitorilor de eşafod numiţi „inspectori la faţa locului” , în
               fapt  slugi  ale  călăilor  lichidatori,  ce  erau  deja  pregătiţi  să  sară  asupra  victimei
               precum şacalii asupra căprioarei, şi vă blestem şi pe voi, toţi aceia care aţi purces în



                                                            196
   193   194   195   196   197   198   199   200   201   202   203