Page 11 - Album Titi Gheorghiu

Titi Gheorghiu pictează imagini citadine și amintiri

Orașele și locuințele sunt lucrarea arhitecților, dar arhitectura
înseamnă mult mai mult decât orașe și locuințe. Studenția arhitectului e atât
de cuprinzătoare, încât, încă de la absolvire, licențiatul poate să se manifeste,
cu toate atu-urile profesionistului, în mai multe îndeletniciri artistice. Dovadă
și nenumărații graficieni, scenografi, regizori de teatru și de film, ambientaliști,
decoratori, caricaturiști, istorici de artă, designeri și artiști plastici deveniți din
absolvenții școlilor de arhitectură de la noi și de pretutindeni.
Titi Gheorghiu este unul dintre aceștia, mai bine zis unul din categoria, nu
foarte restrânsă, a arhitecților care și-au amânat câteva decenii vocația de pictor,
într-un mod paradoxal, pregătind-o prin alte câteva preocupări dinspre lumea artelor, precum afișul, grafica de media
și cultura muzeelor.
Iar dacă insist asupra generoasei formații de arhitect, e pentru că am o anume legitimitate s-o fac. Și nu doar
pentru că am fost câțiva ani de arhitectură coleg bun cu Titi Gheorghiu, ci și cu argumentul destinelor altor colegi, mult
asemănătoare celor ale noastre, el pictor iar eu prozator și scriitor de pictori.
Între colegii noștri din anii de dublă școlire, în arhitectură dar și în pictură, sunt de amintit Horia Bernea,
Theodor Moraru, Doina Levința, Viorica Belcic, Dan Cioca, Mircea Milcovici, Dan Ionescu, Vlad Munteanu-Râmnic,
precum și prietenii de la alte facultăți, unele de Belle Arte, altele de toate naturile, cu care ne-am conștientizat ideile
în arte și drumul în viață: Gil Nicolescu, Barbu Nițescu, Șerban Epure, Șerban Gabrea, Florin Ciubotaru, Ion Dumitriu,
Basarab Nicolescu…
Deceniile trăite de Titi Gheorghiu, ca pictor în New York, altfel spus într-o metropolă culturală unde noii veniți
sunt copleșiți de sentimentul că tot ce merită a fi făcut în artele plastice s-a făcut, că toate locurile sunt ocupate și că tot
ce a contat în existența lor de până atunci, nu mai contează, l-au condus spre o înțelegere mult mai aplicată a creației
vechilor maeștri europeni. Presiunile tot mai agresive ale artei abstracte precum și nenumăratele înlesniri tehnologice
și de productivitate, aduse de programele digitale în atelierele creatorilor de imagini, au produs un fenomen cu un
energic caracter de reacție: o bună parte din lumea pictorilor și-a întors privirea spre trecut, recuperând un cult al
măiestriilor de șevalet ce părea pierdut pentru totdeauna.
Titi Gheorghiu a avut avantajul artistului care nu datora nimic lumilor artei americane, astfel că i-a fost mult
mai ușor să decidă ce fel de pictor avea să fie. De fapt, nici nu trebuia să opteze. Era destul să fie ceea ce fusese și până
atunci, dar nu avusese prilejul să se exprime: un nostalgic al marilor epoci ale picturii din Renaștere și un contemplativ,
pentru care „ulei pe pânză” înseamnă o stare intelectuală de bine și de durată.
Ce-i semnificativ în cariera sa de „realist liric” e că, deși New York-ul părea, la o adjudecare grăbită, ultima
metropolă în care te puteai afirma cu un astfel de recurs estetic la veacurile de odinioară, Titi Gheorghiu a aflat curând
că nu era un întârziat în modernitate, că foarte mulți critici și foarte multe galerii de prestigiu procedaseră, cum s-ar
zice, la „întoarcerea armelor”. Nu i-a fost greu să le găsească și, ce-i mai important, să obțină de la acești critici și de
la aceste galerii o certificare de calitate a orientării sale plastice. A expus, a vândut tablouri cu panoramice urbane
aglomerate și pline de popor, s-a scris frumos despre arta sa.
Se poate spune că Titi Gheorghiu a ajuns cu pictura la timpul și la locul potrivit, fapt care l-a recomandat în
scurt timp și câtorva galerii de artă europene. A mai existat un așa numit agent activator în cariera nu foarte întinsă,
dar productivă, a pictorului: publicațiile de profil. În existența unui artist, luarea în seamă înseamnă viață, iar neluarea
în seamă, mai ales când e cronică, înseamnă neantul. Titi Gheorghiu a știut de cine trebuie să fie luată în seamă pictura
sa și a reușit curând să ajungă în paginile unor repertoare de artiști contemporani care orientează și chiar controlează
piața.
Să nădăjduim, odată cu tipărirea acestui catalog-carte, că pictura lui Titi Gheorghiu va cunoaște și în țară
prețuirea pe care a avut-o, și încă o mai are prin străinătăți, drept care semnez cu încredere și afecțiune colegială textul
de Bine venire !
Tudor Octavian

9